Capitolul 02

Bella

Aşa cum credeam, nu l-am mai văzut nici pe Mike Newton şi nici pe prietenii lui. Alice nu conteneşte să-mi spună că i-a şoptit o păsărică la ureche că Mike a pus ochii pe mine încă de la petrecerea aceea dată de colegul ei. Eu i-am spus că numai oamenii nebuni se înţeleg cu păsările. Şi plus de asta, nici nu l-am văzut a fi prea interesat de mine. Adică, doar ce mi-a aruncat vreo câteva priviri şi am schimbat vreo două-trei cuvinte.

Mike are părul creţ şi dezordonat şi ochi verzi, asemănători cu ai mei, cred. Pare un băiat de treabă.

După şcoală, Alice mă aşteaptă la ea. Ce-i drept, n-am mai avut demult o seară a fetelor. Ne-am uitat la un film de groază absolut plictisitor al cărei acţiune se concentrează doar în ultimul sfert de oră al filmului şi am mâncat floricele. Munţi de floricele, ca să fiu mai exactă.

După film am decis să bem o ciocolată caldă. Şi-mi spune ceva la care nu mă aşteptam:

– L-am văzut ieri prin oraş pe băiatul acela tăcut de la terasă la care am fost după concert. Ştii, atunci când ne-am întâlnit cu Mike.

Brusc ochii mi s-au mărit şi-am înţepenit cu cana în mână.

– Edward? am întrebat încet.

– Păi nu ştiu cum îl cheamă, a răspuns ea. Tipul ăla brunet şi înalt? Cam prea gânditor?

– Da… am răspuns scurt încercând să-mi înfrânez dorinţa de a întreba unde era şi ce făcea şi cu cine era.

– Să înţeleg că aţi vorbit atunci? m-a întrebat cu o sprânceană ridicată. Şi nu mi-ai spus nimic?!

Ok… O Alice jumătate supărată, jumătate încântată îşi începea interogatoriul. Mi-am dat ochii peste cap şi i-am răspuns cât de sincer posibil.

– Nu chiar. Am facut… cunoştinţă, nimic mai mult.

– Doar atât? Bella, tu te-ai putea face plăcută şi de cel mai apatic om de pe planetă.

– Da, spunei asta lui! am spus puţin furioasă, aducându-mi aminte de răceala cu are m-a tratat.
– Mda, şi mie mi-a părut că nu era prea ok. Probabil aşa e el…

Nu, speram să fi fost doar o întâmplare nefericită, aşa că m-am trezit luându-i apărarea:

– Spunea că îl doare măseaua. Şi Alice, ştii şi tu că ai fost cu fundul în sus două zile vara trecută din acelaşi motiv.

– Vai, nu-mi aminti! mă ruga Alice şi apoi subiectul s-a schimbat brusc când Alice şi-a amintit că am rugat-o să-mi împrumute nişte cd-uri cu formaţia ei preferată.

Până am adormit am ascultat muzică cu lumina stinsă şi am vorbit despre foştii colegi din şcoala generală. A fost drăguţ să încercăm să ne amintim numele tuturor şi locul lor în bănci. Eu şi Alice ne cunoaştem din clasa I şi este cea mai bună prietenă a mea. Faptul că am fost admise la licee diferite nu a intervenit în prietenia noastră, ceea ce mă bucură enorm.

Peste două săptămâni încep testele la şcoală şi nu am idee când o să am timp să acopăr întreaga materie. Deja încep să mă panichez. Pe de o parte, cred că va fi bine să am mereu mintea ocupată. Nu voi avea timp să mă gândesc nici la Mike Newton, nici la Edward… Doar eu şi o groază de materie!

Edward

Iniţial m-am gândit că odată cu începerea şcolii va zbura timpul mai repede. Am să fiu mai ocupat. Teoretic. Dar nu-i deloc aşa. La fel ca întotdeauna orele mi se par teribil de lungi şi plictisitoare! Abia aştept să termin nenorocitul ăsta de liceu!

Cel puţin am un motiv real de bucurie. Şi acum aşteptarea mi se pare mai cu folos. Acum câteva zile Tanya m-a anunţat că vacanţa de iarnă ne-o vom petrece împreună!!! Tanya vine acasă! Ăsta e refrenul care-mi cântă acum în minte… asta e ideea care nu-mi dă pace… ăsta e singurul lucru la care mă gândesc. O sumedenie de planuri: unde ne vom petrece timpul, ce-i cumpăr de Crăciun şi mai ales ce vom face de revelion. Primul nostru revelion împreună.

Şi cel mai mult dintre toate mă gândesc dacă voi avea curaj… deja am un nod în stomac. Hai că nu-i cine ştie ce! Da, deci în vacanţa asta trebuie să-mi fac curaj şi s-o sărut. Nu ştiu cât de mult vrea ea asta, dar eu mi-o doresc la nebunie. Nu am apucat s-o fac în vară pentru că ne-am hotărât să „încercăm” relaţia asta cu doar 20 de ore înainte ca ea să fie în avion pe drumul de întoarcere. Dar trebuie s-o fac!

Şi poate ar mai trebui ca pe moment să mai ies din starea asta de apatie, să mă mai întâlnesc cu prietenii, să mai beau o bere, să mai râd… să mai trăiesc! …nu ştiu de ce dar nu pot. Parcă-s bătut în cap, dar vreau ca ea să fie cu mine şi sunt sigur că din momentul ăla totul va reveni la normal. Pardon, totul va fi perfect!

Comentarii

  • luna-amara  On 14 octombrie 2009 at 00:16

    pentru ea:Alice te iubeste!

  • luna-amara  On 17 octombrie 2009 at 15:39

    pentru el: astept cu nerabdare urmatoarele parti…asa ca pune-te pe treaba!

    • el  On 19 octombrie 2009 at 19:03

      pentru el: astept cu nerabdare urmatoarele parti…asa ca pune-te pe treaba!

      ei şi uite…
      😛

  • Twilight Saga  On 19 decembrie 2009 at 11:49

    Pentru ea: invata-ti pentru teste:))
    Pentru el: te-as putea ruga sa nu te mai gandesti la Tanya? Please, please, please! De preferat Bella 😀 ! :X:X:X

    • el  On 20 decembrie 2009 at 13:52

      Pentru ea: invata-ti pentru teste:))
      Pentru el: te-as putea ruga sa nu te mai gandesti la Tanya? Please, please, please! De preferat Bella 😀 ! :X:X:X

      Twilight Saga

      19/12/2009 at 11:49
      degeaba mă rogi…trebuie urmărită realitatea 😛

      • Twilight Saga  On 20 decembrie 2009 at 21:15

        Oh, probabil. Dar traiesc intr-o lume total paralela cu realitatea, asa ca, e destul de greu sa o urmaresc, cand nici macar nu traiesc in ea :))

  • vampiryka  On 24 decembrie 2009 at 20:51

    Pentru ea:invatati naiba pentru teste si poate mai si tu tim liber :))
    Pentru el: nu mai fi un papa lapte si sarut-o ca nu e mare branza :)))

    fumos :X:X

  • Madalina  On 6 februarie 2010 at 16:57

    Chiar imi place capitolul acesta.

    Bella,invata!
    Iar Edward,nu te grabi,nu e nici o graba.Daca ea va vrea,te ma saruta.

    Este interesanta povestea si imi place mult de tot,desi sunt abia la capitolul 2 😀

  • EvaMaryCullen  On 18 februarie 2010 at 11:53

    ahh…sunt putin paralela cu comm-urile pe care le-ati dat…:))..dar ..o sa incerc sa ma adaptez…:D…
    so …Alice e ca intotdeaun Alice..si asta imi aplce..iar Bella ei bine cred ca imi place mult mai mult acesta Bella…:d…Edward…woow…tocmai Edward…:))…exagerez…deci nu a sarutat-o..:))…ei bine e un inceput pentru toate…:D..so nu te grabi..:))…dar nici nu astepta ..:))..deceni ..:))…deci cred ca ma apuc de capitolul 3..dar o sa fie ultimu..pentru ca si eu , ca si Bella trebuie sa mai vizitam sch ..din cand in cand:))…:*:*

  • aly  On 16 martie 2010 at 20:43

    hehe 😀 sunt foarte curioasa cum o sa se termine toata treaba asta daca edward e indragostit de tanya.. i mean really curious!! trec la urmatorul 😀

  • Ony  On 27 iunie 2010 at 10:28

    Tanya:-w:)hate her:))
    sigur o sa-i franga inima lui edward iar edward isi va indrepta ochisorii spre bella:D:X

Lasă un comentariu