Capitolul 05

Edward

Bella: dacă nu voiai să merg cu tine, pentru ce m-ai invitat?

Edward: nu-i vorba că nu vreau! …că altfel nu întrebam. ideea e că nu mă aşteptam să accepţi!

Bella: ok! am acceptat! acum ce-i de făcut?

Edward: păi… mmm… ne vedem la 17:30 la P.?

Bella: e bine. ne vedem acolo.

Mmm. La chestia asta chiar nu mă aşteptam. Adică OK, odată ce am invitat-o trebuia să iau în calcul ambele variante – ori va accepta ori va refuza. Dar pur şi simplu nu mă aşteptam să accepte!!! Chestia asta m-a blocat pe moment şi cred că am făcut-o să se simtă prost. Dar la urma urmei de ce a spus „da”? Cine sunt eu? Un necunoscut de pe… net. În fine, întâlnit chipurile odată în viaţa reală. Fugitiv cică de mai multe ori.

Da, cred că ea este. Am adunat amintirile mele vagi, împrăştiate, m-am gândit un pic şi la fotografiile schimbate între noi… da! De data asta am recunoscut-o :D!

Iată că ne vedem şi la ochi, nu numai la… scris… „Salut Bella! – Bună Edward!”. Un pic ciudat… şi totuşi nu. Am fost la o plimbare pe faleză – pentru că aşa încep toate prieteniile între necunoscuţi în oraşul ăsta. Vremea era perfectă pentru aşa ceva.

Un bonus pentru ea: nu-i deloc indiscretă! A fost o primă întâlnire şi nici n-a adus vorba de chestii de genu „ai prietenă? de când? cât o mai ţii?”. A fost o discuţie uşoară… de făcut cunoştinţă… Filme, cărţi, muzică, mai ales muzică! şi mai ştiu eu ce. M-am simţit chiar bine. I-am propus să mergem în vreun local ceva să bem un „suc”, nu m-a refuzat. Am mers în localul unde obişnuiesc eu să mă duc cu amicii atunci când chiulesc. Ea a vrut suc, eu am băut vodkă. Cea mai bună vodkă posibil- cu multă lămâie.

Ca întotdeauna m-am întors acasă relativ devreme. Mâncat în viteză, spălat în şi mai mare viteză, apoi instalarea în faţa calculatorului. Găsesc un mesaj de la Tanya în care-mi spune că nu se simte bine şi că în seara asta numai vorbim. Probabil că era deja în pat. E şi un lucru bun în chestia asta, pe de o parte. Mă culc ceva mai devreme. Au început să-mi cam apese pe umeri toate nopţile în care mă culc după ora 00:00. Aşa că am parte de un pic mai multă odihnă.

Totuşi îmi fac griji pentru Tanya. Dacă am fi schimbat măcar căteva vorbe să ştiu ce-i cu ea, era mult mai bine. Sper totuşi să fie OK. Aşa că am închis nenorocirea asta de calculator şi m-am cufundat într-unul din cele mai lungi somnuri de care am avut parte în ultimele 2-3 luni.

Bella

Oook!!! Tocmai am ajuns acasă. Să recapitulăm toată nebunia de azi.

La şcoală a fost obositor. Obositor de plictisitor, mai exact! N-am reuşit să fiu atentă la nimic. Tot ce voiam era să ajung acasă, să ascult muzică şi să stau în pat. Eventual să fac o baie lungă şi apoi să dorm.

De ajuns, am ajuns acasă. De pus muzică, am pus. În pat n-am mai ajuns. Edward e vinovatul. M-a întrebat aşa, din senin, dacă nu vreau să ies la o plimbare. Am scuturat din cap şi am gândit rapid iar din mintea mea se auzea un „daaa!!!” ce nu putea fi stompat. Ei bine, nu mi-am exprimat bucuria ci doar am spus un „ok”. Părea cam încurcat, apoi. Am mai spus cât de ciudat reacţionează uneori?! Îmi lăsa impresia că ar fi vrut să nu accept. De data asta l-am întrebat dacă ar fi vrut să nu accept. Mi-a spus doar că e surprins. Nu sunt genul care se întâlneşte cu necunoscuţii de pe net, dar el nu era aşa de… necunoscut. Îl ştiam, într-un fel.

Urma să ne vedem în 2 ore. Toată amorţeala aia pe care o şimţeam în mine încă de la şcoală a dispărut ca prin minune. Acum aveam lucruri de făcut! Un duş rapid, un machiaj discret – nu voiam să apar ca un clovn în faţa lui, nişte haine aruncate pe mine şi am zburat pe uşă.

Am ajuns la locul de întâlnire şi l-am observat din prima. Se uita atent la fiece persoană şi părea că depune eforturi considerabile în sensul ăsta. Era oarecum amuzant să-l privesc. Când a dat cu ochii de mine a rămas puţin pe gânduri şi i s-a luminat faţa. Cred… că m-a recunoscut de data asta. După un salut şi-un bună am purces la drum. M-a încântat alegerea lui. Faleza era unul din locurile care-mi plăceau din oraş şi din fericire, astăzi nu era foarte aglomerată.

Edward e o persoană cu care se poate discuta despre cele mai variante subiecte. Îmi place că vorbeşte mai mult decât mine şi astfel nu am avut probleme cu momentele acelea stânjenitoare în care fiecare caută în minte un subiect şi nu se iveşte nimic interesant, spre disperarea tuturor.

După plimbare am spus că ar merge şi ceva de băut aşa că am mers într-un loc unde mergea el frecvent – „când chiulea de la şcoală”. Locuşorul ăla era un soi de… criptă! Se afla la subsolul unei case. El părea să se simtă în largul lui aşa că am început şi eu să văd că această „criptă” e  chiar drăguţică şi muzica era chiar bună.

Nici nu mi-am dat seama când a zburat timpul. Nu mai era tipul îngâmfat şi cu nasul pe sus, cum îl percepusem prima dată. Acum era doar Edward, care părea un soi de sac fără fund. Mereu aflam ceva nou despre el, sau mai bine spus, despre lucrurile care-i plac. Era mai rezervat în a discuta despre el, ca persoană, aşa că eu n-am întrebat nimic ce ar putea fi considerat prea personal.

A câştigat multe bile albe pentru că n-a încercat nimic. Nu a făcut remarci de prost gust, nici măcar nu m-a atins. Băieţi ca el probabil mai sunt puţini pe lumea asta. Cred că ar putea fi un prieten bun. Şi… şi sper să ne mai vedem.

Apropo… încă nu m-am lămurit în legătură cu personalităţile lui multiple. 😆