Capitolul 10

Bella

Mi-a spus. Tanya. Da, prietena lui… Au aproape un an de când sunt împreună sau cel puţin aşa am înţeles eu. Mă bucur că a reuşit să-mi spună, chiar dacă anterior a trebuit să-i aud numele în vreo două conversaţii. Acum mi se aşezau lucrurile mai bine în cap. Şi cred că-l apreciam şi mai tare. Era un adevărat prieten pentru mine şi îşi respecta prietena, nefăcând niciun pas greşit în ceea ce mă priveşte. Nu ştiu exact de ce nu mi-a spus înainte, da’ nici nu-l condamn.

Acum, că aflasem, mă simţeam mai ok. Nu mai aveam incertitudinea aceea în suflet. Ştiam că el aparţine altcuiva şi nu ar fi cazul să fac eu vreo mişcare greşită. Da, Edward îmi plăcea mult, chiar foarte mult. Dacă n-ar fi fost Tanya probabil m-aş fi declarat îndrăgostită, dar acum încercam să-mi ţin în frâu orice dorinţă şi să mă bucur de ceea ce îmi oferea – o prietenie frumoasă.

Am ieşit la fel de des, ba chiar cred că am devenit şi mai apropiaţi.

Mike a început să dea semne de viaţă şi am ieşit şi cu el, dar niciodată n-am rămas singuri, ceea ce mă bucura nespus. Alice şi prietenul lui Mike, Eric, erau prezenţi în mod constant. Aceste ieşiri se întâmplau de regulă sâmbăta, când Edward dispărea din peisaj. Era un soi de regulă de-a lui. De fiecare dată când îi propun să facem sâmbătă ceva spune „îmi pare rău, sâmbătă nu pot” şi nu apucam să pun alte întrebări că deja oferea soluţii de genu’ „dar duminică nu ar fi bine? sau vineri?”.

Mike încerca uşor-uşor să se apropie de mine şi eu îi permiteam asta. Pân’ la urmă nu făceam nimic greşit şi nici el nu era  prea insistent.

Săptămâna asta s-au petrecut vreo două evenimente mai notabile. Unul foarte amuzant şi altul mai puţin amuzant, ba chiar neplăcut.

Evenimentul neplăcut a avut loc la începutul săptămânii când Edward m-a invitat la o plimbare în parc şi m-a anunţat că vor mai veni nişte prieteni de-ai lui. Am întrebat dacă e ok dacă îi spun şi lui Alice să vină şi nu a avut nimic de obiectat, ba chiar a fost încântat. Şi aşa ne-am întâlnit noi, o mini-gaşcă: Edward, Angel, Jessica şi încă două persoane a căror nume nu le-am reţinut, eu şi Alice. A fost o după-amiază drăguţă – de data asta Edward s-a axat mai mult pe conversaţia cu mine şi asta mă făcea să mă simt bine. Nu ştiu cum s-a ajuns subiectul pandantive şi alte chestii de purtat la gât. Edward poartă câteva la gât şi i-am cerut crucea neagră să o privesc mai bine. Am observat că are o lucrătură foarte faină aşa că i-am spus în glumă că nu mai vede cruciuliţa înapoi. Din pământ, din iarbă verde şi-a făcut apariţia Jessica, care probabil ne asculta atentă conversaţia şi o mimică serioasă mi se adresează:

– Nu ai cum să faci asta!

Crezând că glumeşte, am plusat:

– Am să o fac dacă vreau.

În secunda următoare credeam că va lua foc… Chiar nu ştiu ce păţise. Jessica îmi păruse destul de ok până în momentul de faţă.

– E o chestie cu sentiment! şi nu ştiu de ce aveam impresia că se adresa mai mult lui Edward decât mie.

Eu am rămăs cu crucea în mână şi cu privirea pierdută. Nu mai exista nicio urmă de îndoială că Jessica nu glumea deloc. Toată lumea privea spre noi nedumerită, iar Edward zâmbea pe sub mustăţi. Nu înţeleg ce-l amuza aşa de tare şi abia aşteptam să aflu o explicaţie pentru scena de mai devreme.

Până la despărţire, Jessica nici măcar nu m-a privit şi nici nu mi-a mai adresat vreun cuvânt.

Am aflat mai târziu de la Edward că Jessica este cea mai bună prietenă a Tanyei şi că respectiva cruciuliţă era un cadou de la Tanya. Acum înţelegeam şi eu ce era cu „sentimentul” ăla. Şi totuşi, nu avea niciun drept să mă facă să mă simt aşa aiurea doar pentru că nu ştie să guste o glumă.

Evenimentul amuzant a avut loc vineri. Ştiind că nu-l voi vedea pe Edward sâmbătă l-am întrebat dacă are chef de mine. Şi avea. Ne-am întâlnit în centru şi am mers spre port. După nici jumătate de oră primesc mesaj de la Mike: „Bună! Ieşi azi? Noi suntem la zid! Aştept un mesaj de confirmare.”

I-am citit mesajul şi lui Edward şi el a început să râdă. Probabil îţi făcuse un scenariu în minte. Îi povestisem despre ieşirile cu Mike şi nici el nu-l mai văzuse demult aşa că mi-a spus că dacă vrea să-i facem o surpriză, nu are nimic împotrivă.

I-am trimis mesaj lui Mike: „Apar imediat.”

Într-un sfert de oră am ajuns la destinaţie. Când m-a văzut Mike i s-a luminat faţa într-un zâmbet. Când l-a observat şi pe Edward în dreapta mea i s-a întunecat privirea şi zâmbetul a dispărut subit. A fost cea mai amuzantă şi rapidă schimbare de spirit pe care am văzut-o vreodată la o persoană. Eu şi Edward nu ne-am putut abţine şi-am început să râdem ca nebunii. Se pare că şi el observase schimbarea bruscă de atitudine a lui Mike. Acesta s-a scuzat spunând că nu ştie ce e cu el, că brusc l-a apucat o durere de cap. Se pare că şi Eric avea aceleaşi simptome că în scurt timp au dispărut amândoi.

Mai mult timp de petrecut cu Edward, mă gândeam eu… Şi l-am întrebat o chestie la care nu mă gândisem până acum:

– Edward, Tanya ştie de mine?

Edward

Chiar si acum dupa câteva zile, ma gândesc la ultima iesire în „grup” si nu pot sa nu ma amuz copios. Reactia Jessicăi când a vazut cruciulita la Bella mi-a ramas întiparita în minte. Bineînteles ca a avut grija sa-i povesteasca si Tanyei întâmplarea, dar din fericire nici ea n-a prea bagat-o în seama.

Iar la urmatoarea întâlnire, Bella m-a întrebat daca Tanya stie despre ea. În sinea mea, ma amuza un pic întrebarea, dar nu m-a prins cu mâta-n sac. Tanya ştia de despre ea dintr-o convorbire ceva mai veche. Nu ştiu cum venise vorba dar oricum, ştie că am o prietenă cu care stau mai mult de vorba. Din câte-mi spune ea n-o deranjează, să fie geloasa sau vreun rahat de genu’. Oricum nu ştie ea cu exactitate cât de mult vorbim pentru că atunci cu siguranţă ar apuca-o bănuielile şi chiar nu-i cazul să-şi facă probleme în sensul ăsta. I-am promis că la vara, cu prima ocazie, am să-i fac cunoştinşă cu Bella.

Seara stăteam în fata calculatorului la taclale cu Tanya, iar ea era foarte fericită şi vesela. Motivul era că vara asta trupa ei favorită are concert la noi în ţară. Deja îşi făcea planuri cu Jessica – mare fană şi ea – şi cu înca un amic. Pe mine nici nu m-a băgat în discuţie pentru că ştia dinainte că voi refuza categoric. Îmi plac câteva melodii ale formaţiei şi atât. Ea în schimb şi-a format un adevarat cult pentru „frumosul” solist şi are o reală plăcere să mă bată la cap. Nici nu ştiu exact ce-i place mai mult: muzica cântata de ei sau de solist.

Dar nici asta nu a durat decât două, maxim trei zile, după care i-a revenit starea de apatie. Şi din nou mă dădeam cu capul de pereţi cum să-i intru în voie, cum s-o mai înveselesc un pic. Într-o seară mi-a venit o idee şi m-am gândit să-i cer părerea. Şi chiar aşa a şi fost, am reuşit pentru o bucată bună de vreme să o fac să uite de ale ei.

I-am spus că mi-a venit ideea să scriu un soi de carte. Voiam ca subiectul să fie oarecum inspirat din relaţia noastră, dar în niciun caz s-o descrie sau să o copie. Stăteam cu mintea încordată în timp ce-i aşteptam răspunsul şi chiar nu mă gândeam că ideea asta i se va părea atât de bună. Cel mai tare mi-e frică de lipsa… talentului meu literar. Dar ciudat, se pare că din punctul ăsta de vedere ea are mai multă încredere în mine decât am eu însumi. Deja presimt că zilnic o să mă întrebe dacă am mai scris vreun cuvânt! Numai spun de abraţii gen „o să fie ilustrată?” sau „ce culoare o să aibă coperta?”… deja mă distram pe cinste. Eu habar n-aveam ce aberaţii aş fi putut înşira acolo, ea deja o vedea în librării!

A doua zi m-a sunat Mike. Chiar m-am mirat! N-a mai făcut asta de destulă vreme. Dar bineînţeles, aşa cum mă aşteptam, nu m-a sunat pentru că numai putea de dorul meu, ci pentru că voia să ştie dacă în seara asta „ies cu lumea prin oraş”. Mi-am dat seama instantaneu că de fapt vrea să o vadă pe Bella, nicidecum pe mine şi instantaneu am început să râd. Dar din păcate pentru el în seara respectivă trebuia să ajung în altă parte şi a trebuit să refuz.

Încă puţin şi se face iunie. O să fiu major! – chestie stupidă şi totuşi mult aşteptată…

… aştept însă altceva cu mai multă nerăbdare.